Trasee in copaci

Activităţi oferite de "La Liane"

Trasee suspendate in copaci … sau … Grădină de corzi

Activităţile din parc sunt potrivite pentru copii de la 2-3 anişori, până la părinţi şi bunici.

În parc găsiţi trasee suspendate in copaci, tiroliane, panou de escaladă, tir cu replica airsoft si tir cu arcul.

În parc sunt disponibile 12 trasee diferite, categorisite pe coduri de culori şi adaptate pentru diferite grupe de inălţime şi vârste astfel:

Traseele Roz (Panda) sunt potrivite pentru toţi curajoşii, fete şi băieţi, cu înălţimea între 80 cm si 110 cm.

Sunt două trasee roz, care conţin un număr de 23 de jocuri / ateliere, care mai de care mai antrenante, distractive şi mai provocatoare. Fiecare traseu are tiroliana!

Pe aceste trasee, copii sunt însoţiţi în permanenţă de părinţi.

Traseele Mov (Veveriţa) sunt dedicate copiilor cu înălţimea de la 110 cm până la 130 cm.  

Sunt disponibile 3 trasee diferite, cumulînd 33 de jocuri / ateliere. Aici încercăm să dezvoltăm încrederea, motricitatea, spiritul de echipa.

Uşor uşor, ajungem la înălţimi de 3.5 m.

Traseele Galben (Maimuţa) sunt adecvate pentru copii avansaţi şi adulţii începători.

Aceste trasee fac trecerea la căţăratul in familie, in sensul că pe aceste trasee întâlnim copii cu inaltimea de la 130 cm pana la 150 cm cât şi părinţi, adulti începători.

Sunt traseele preferate a fi parcurse in familie.

Dispunem de 3 astfel de trasee, care cumulează un numar de 36 jocuri dinamice si antrenante, cu inalţimi care variază până la 5 m.

Traseul Verde (Raton) este de dificultate medie şi cumulează 11 jocuri, pe care căţăratorii îşi testează echilibrul. Aici, înălţimea creşte, ajungand şi la 7 m, iar echilibrul este cel ce dictează dificultatea.

Traseul Rosu (Gepard) îţi testează rezistenţa, ambiţia şi pe alocuri forţa. Este de dificultate mare, dispune de 13 jocuri şi reuşeşte prin construcţie să verifice abilitatile căţărătorilor. Înăltimea maximă, in anumite zone, este de 9m.

Traseu Maro (Gorila) este un traseu frumos, lung, de dificultate ridicată.

Pentru accesul la acest traseu, este nevoie de condiţie fizică bună şi dovedită la faţa locului (efectuarea tracţiunilor…. minimum 5 repetari J).

Căţărătorii de pe acest traseu reuşesc să-şi folosească fiecare grupă de muschi (asta o afla a doua zi) şi fiecare strop de dorinţă, putere şi ambiţie.

Este un traseu accesibil, dar care te stoarce de toată energia.

Orice participant care păşeşte pe acest traseu, este susţinut şi încurajat până la finalizarea lui de catre un instructor. Punctul maxim se află la o înălţime de 15m.

Scroll to Top